Martina Topley-Bird

Sau voce adiacentă lui Tricky. Sound londonez trip-hopic, o halucinogenie modernă cu fler feminin şi senzual. Albumul de debut Quixotic este nominalizat la Mercury Music Prize în 2003 şi îmi place să cred, rodul ascensiunii sale muzicale. Quitoxic este un cuvânt cel puţin ciudat cu varii conotaţii( quick, rush, toxic, exotic- asta mi-a indus mie). Martina mărturiseşte: "It's flawed. It's exposed. One definition of Quixotic is: idealistic to the point of impracticality. I liked the word Quixotic and after I'd put it forward as a title I discovered it had many meanings"

Vocea ei bizară, excesiv de feminină, caldă şi densă, te face să pluteşti nedefinit şi inteligent de aiurea..The Blue God, cel de-al doilea album, împachetează printre altele, frânturi de electronic şi experimental (one hectic cinematic fusion)...

Alte recomandari: "Psyche"- featuring cu Massive Attack, " Valentine"

Enjoy,

i'm back with people, fame, gloom, happenings, worth mentioning! ^^

placebo. soundtrack. eyelids.

the movie on your eyelids e genius...n-am cuvinte. sunt fucking high. high de copleseala. but still high. sau "floating, drifting, dying" cum naiba sa nu mori cu placebo pe gene?!! sa mori si sa renasti...sa mori pentru ca you smoke a dozen cancer sticks si sa renasti pentru ca you wanna be someone's movie.

incep sa ma irite toti indivizii care lately spun cu nonsalanta ca "si-au depasit perioada placebo". nu exista a fucking perioada placebo. oamenii astia trebuie sa identifice un band bun in orice circumstanta, sa il respecte si nu confunde muzica cu un anumit tip de ciocolata pe care il consumi intr-o anumita etapa a copilariei sau un anumit brand de prezervative pe care il intrebuintezi la inceputurile vietii sexuale pentru ca your dick seems bigger with that on.

exista placebo si e aproape un feeling. e mai mult decat un band pe care il asculti intr-o anumita "etapa" a existentei tale servile, hyper -activ-depresive, blabla...crap ieftin de canal. muzica placebo nu trebuie etichetata ca plaman pentru depresivi notorii sau adolescenti plictisiti de lucruri normale. placebo sunt artistii, care pe langa un sound special, vin cu un repertoriu de versuri care actually mai au si sens. sound de hypnotic flesh, glam, ceva vintage, poetic, sexual, on speed, ceva ce has to do with fast breathing, ashtrays si imagini ce le confunzi cu chistoace de tigara. un artist desarvarsit nu e doar instrumentist. e deopotriva poet, instrumentist,e vizual in idei, anarhist, cersetor de visuri si are un intreg registru de stari pe care le experimenteaza. in opinia mea, placebo fac prea bine asta. asa ca n-am sa ma iau de cat de aiurea e battle for the sun, ci am sa recomand cu caldura the movie on your eyelids ( de la youthedelic stiu :)

Placebo - The Movie On Your Eyelids

Rava- Iaşi made alternative

Am deschis un notepad, am scris numele câtorva trupe ce mi-au surâs mie şi am selectat 5.. pam-pam-pam!!

Prima, n-are mega sofisticare indie, ţinută acroşantă sau superficialităţi ce încântă strict ochiul...sunt muzicali baby, muzicali! Aşa că:

rock alternativ de la Iaşi servesc azi- Rava ( Revenio Ad Veritatem Aeternam)- acronim...hmm, interesant. but why, oh why?!

Pe cei de la Rava i-am descoperit mulţumită unui shuffle pe myspace...în fond, toate marile poveşti muzicale încep acolo. Un insight mi-a dat şi bottledsongs... Step by step, am pătruns în lumea lor: de la myspace, la blog, youtube, facebook. M-am gândit la Lună Amară...şi buy me with a coffee şi metafore, bla,bla.

Rava îşi descrie stilul ca fiind unul melodic cu puternice riffuri de chitară. Muzica lor surprinde complexitatea şi intensitatea unor stări accesibile şi perfect normale : iubire, ignoranţă, disimulare. Cu o mai scăzută intensitate acustică decât stilul Urma, Byron şi cu ceva Bloc Party, mi-a devenit simpatică piesa Super Magic Love. O abordare uşor melancolică, cu trăiri contradictorii: come wear out the fire in me, i'm dying in your light. Rava pare una din trupele care, pe lângă faptul că sună bine instrumental, se pricepe să şi încropească idei coerente în versuri. Personal, nu mă încântă blocuri de metafore, dar " and it's all made of these papercuts.." sună preţios şi "sună" vizual ( mă întreb câţi o să-mi dea dreptate aici).

A venit şi acusticul..cu Feel You. And it hit me...Pe scena alternative românească, ieşenii vin cu o abordare cel puţin interesantă. N-ai cum să pui toate piesele lor sub o singură etichetă. Când trişti, când joviali, când ceva filosofie, când ceva simplu, direct, înţepător.

Dacă ar fi să raportez toată muzica lor la o stare, aleg acel bitter sweetness sesizat la prima înghiţitură de vin...întotdeauna prima...

Must listen:

Feel You, Simple Game, Super Magic Love

Spotted!

Hello there, voi schimba puţin registrul pentru o perioadă limitată de timp.  Pentru că sunt câteva trupe româneşti care au reuşit să mă impresioneze, am să dedic următoarele posturi, scenei alternative autohtone.

N-am să vă spun pe cine "am spot-uit", ci vă las să îi descoperiţi singuri, post by post. Enjoy, pentru că sunt valoroşi, cu sau fără casă de discuri! Vă asigur însă că nu scena bucureşteană e cea vizată:)

La Belle Personne

Film: La Belle Personne

Regie: Christophe Honore

detalii: France, 2008

sau..." Je suis perdu sans toi". 

E ca o invitatie pe eşafod. Boemitate supradimensionată, mult tutun fumat pe platouri, fulare şi tricoturi, toamnă, că doar nostalgia e în patria mamă, Franţa. 

"La Belle Personne" e din punctul meu de vedere, filmul nostalgicilor de frantuzisme şi emoţii sublime. O dramă şi un mix spectaculos: profesori-elevi, relaţii, iubire, speculaţie şi orice altceva. 

Structura filmului este dată de romanului Madamei de Lafayette  - La Princesse de Cleve, scris undeva prin 1678. Povestea tinde să fie una clasică: Junie, a cărei viaţă e teribil turmentată din cauza morţii mamei sale, ajunge la Paris. Împreună cu vărul ei Mathias, frecventează aceiaşi şcoală, unde elevii nu sunt decât o gaşcă de teribilişti, în căutarea iubirii, a experienţelor de tot felul şi nu în ultimul rând a identităţii. Junie atrage repede atenţia lui Otto, unul din colegi, dar şi domnului Nemours, profesorul de italiană. Nemours ( Luis Garell) intelectualul ce se identifică cu trăirile elevilor săi, rătăceşte labirintic prin viaţa acestora. Intensitatea sentimentelor sale pentru Junie declanşează drame: pe rând, ca într-un joc ce domino- se prăbuşesc Otto, Junie şi finalmente..il professore.

Un joc redundant despre dragoste, expus altfel. 

Pentru că nostalgia nu ţine cont de trecerea timpului, regizorul Christophe Honore  nu rezonează cu agitaţia contemporană şi superficialitatea vieţii de liceu. Caracterele sunt pe altă lume. Fie Parisul e un loc unde realitatea cu tot haosul ei se sustrage, fie toate personajele sunt nebune în sensul cel mai artistic posibil.  Un film prea franţuzesc. Boemitatea a son bord, numai bună de expus prin cafenele pe zile cu multă, multă ploaie. 

"Et on vole on vole, on le sait, on va toujours plus haut

 Et vole vole avec moi, le monde est fou parce que

 Et s'il n'y a pas d'amour

 Il suffit d'un chanson, pour faire confusion

 A  l'exterieur et a l'interieur de moi "

 

undelondon 2009. sau lasa.

Daca evenimentul de la Timisoara, din toamna, a reusit sa-mi transmita o oarecare stare si m-a facut sa ma simt bine ca am vazut in sfarsit un eveniment misto fabrique in UK cu sound si locatie part-time romaneasca, Underlondon-ul asta primavaratic, m-a facut sa transpir de nervi si iritare.

The Silver Church ar fi fost o locatie misto pentru un eveniment de anvergura festivalului Brit din peisajul romanesc, dar numai daca organizatorii aduceau pe cine trebuie. Am ajuns pe la ora 22.00. Singurul lucru de care am avut parte la intrare a fost genul ala de bratara pentru copii, care se incolaceste in jurul mainii si pe care mai si scrie romtelecom clicknet sa fii sigur ca n-o sa o mai porti nicaieri. Penibil...dar irelevant. Imi spun ca nu pentru asta am venit. Eu am venit pentru artisti cu potential, vreau live performance de calitate...Warm up cu The Mono Jacks. interesant, nu ii mai auzisem pe baieti. Nostalgici, soft, cross-over, putin urma, putin Stereophonics. Stiu ca o mare parte din segmentul bucurestean era familiarizat cu sound-ul, ma justific ca fiind de prin partile vestice si nu am intrat in contact cu muzica baietilor decat pe myspace si youtube. Well, good enought. It was a good start. Next on stage: Les Elephants Bizarres- Hello sais the devil, Have no fear, Dancing shoes si apropo de pantofi- o prestatie colorata din partea domnului de la clape, Nae, in papucei de casa cartoonish. Foarte cute. Energie multa, publicul a inceput sa se clatine in stanga si in dreapta. Semn ca e loc de mai bine:) una peste alta, urmeaza A-lix. un duo muzical adoptat de atot-tolerantul uk. Creionasem eu cu myspace-ul lor ceva ceva, oricum nu au reusit sa-mi trasmita nimic interesant pe myspace. Citez: sounds like " mix the above, play it with rage, create your own universe" . Poate in Glasgow suna asa. Pentru ca la Bucuresti suna hilar. Credeam ca solistul e on lsd.

1, nu era concert de black sa-si regizeze vocea atat de grav

2, nici la teatru sa-si prezinte fiecare piesa pe replici din hamlet varianta marilyn masonificata. Publicul a ramas perplex, impietrit acolo, ba fugeau oamenii la bar, ba ieseau la tigara, ba se ascundeau in baie, ba cu ochii bulbucati urmareau prestatia lame a domnului si domnisoarei din a-lix. Microfonie, chitara nu merge, ba merge, wtf?! Asta a fost si turning point-ul concertului, pentru ca multi si-au luat catrafusele si-au plecat la o bere in alta parte. Nu s-a cerut bis, nu s-a mai cerut nimic. Haunts au fost misto. Mi-au placut. Au incercat sa salveze onoarea underlondon-ului. Consider ca era suficient sa fi venit acesti baieti draguti, cu un sound puternic, agresiv,aspect slim rockstar de la mama lor din londra. I-au acompaniat deseori pe cei white lies in concert. Imi place "love is blind" si "low slung city skyline", it's just a matter of perspective, nothing more. Tot prezenti la marea ceremonie indie britanica carpita pe meleaguri bucurestene, au fost si domnii de la the MOOoD, dar doar ca spectatori.

All in all, sa n-o mai lungesc atat, festivalul de muzica londonish like a fost un fiasco. As fi optat poate pentru ceva mai multa muzica cu influente de joy division, kaiser chiefs si ca sa mai sparg "monotonia" IAMX. Nu i-as fi chemat pe cei de la mono jacks, n-am nimic cu muzica lor, dar n-au nimic brit in ei, no offense. Si aici nu cred ca ma poate contrazice cineva. Poate as fi optat pentru The MOOoD ca romanian band, Expatriate (vor canta in deschidere la placebo pe 21 iunie) suna mai interesant decat a-lix. Iar ca final as fi pastrat Haunts.

mult succes la anul. cheers, mates!for better wicked shows!

Sziget Festival 2009

Event: Sziget Festival

Locaţie: Budapesta, Obudai

Data: 12-17 august 2009

Bilete: www.sziget.interticket.com

             www.eventim.ro

 

Dacă nu e cel mai mare festival de muzică din Europa Centrală, atunci e cu siguranţă cel mai ieftin. Cu asta se laudă organizatorii. Noi ştim că e mai mult de atât. Sunt 17 ani de tradiţie, peste 1000 de live performace-uri şi  undeva la 350.000 de vizitatori anual. Un top all time al artiştilor trecuţi prin festival, mă face să îmi revizuiesc atitudinea faţă de gustul maghiarilor pentru muzică. Să ne înveţe şi pe noi cum faci un festival mare din Pepsi Festival, destinat studentilor? The Cure, Nightwish, Kosheen, Muse, Massive Attack, Faithless, The Pet Shop Boys, Scissor Sisters, Franz Ferdinand, Good Charlotte, Placebo, The Prodigy, Natalie Imbruglia, Gogol Bordello, Emilie Simon, The Chemical Brothers, Nine Inch Nails, Pink, The Hives, Iron Maiden, The Kooks, MGMT, Sex Pistols, Radiohead...si lista merge mai departe. Cam tot ce e sonor si vizibil pe scena mondială. 

The Sunday Times a inclus Sziget Festival  în Top 20 Best Musical Festivals in Europe. Ca sa înţelegem poziţionarea, sa facem un mic exercitiu de imaginaţie: se ia B'estFest, se înmulţeşte cu 7, se adaugă calitate şi campanie de promovare şi se obţine Sziget. 

Pe  insula Obudai n-ai voie cu vehicolul personal. Poti opta pentru bilet cu loc de campare, cazare la rulota sau bilet simplu. Biletele încep de la 40 de euro -o singură zi. Un abonament all inclusive-6 zile de festival plus cazare cu cortul, se achiziţionează cu 180 de euro. Genul ăsta de concert să spunem că nu ţi-l permiţi an de an, dar cînd ai ocazia sfatul meu e go for it. În 2009, lineup-ul e mai mult decât generos şi colorat: Bloc Party, Lily Allen, Placebo, Fatboy Slim, Editors, Armin van Buuren, Manic Street Preachers, Faith No More, Snow Patrol, The Offspring, The Prodigy, The Ting Tings, White Lies, Pendulum, Tricky, Klaxons, IAMX. 

White Lies

Debuteaza la inceputul anului 2009 cu "To Lose My Life..." si fara eschivari, lovesc direct prima pozitie in albums uk chart. Asta spune multe despre potentialul trupei, daca tinem cont de faptul ca cei de la Kings of Leon cu "Only By  The Night" sau MGMT cu "Oracular Spectacular" le privesc talpile de undeva de pe pozitii inferioare.

Harry McVeigh, Charles Cave si Jack Lawrence au intrat pe scena muzicala ca "Fear of Flying", dar succesul l-au cunoscut sub noul nume "White Lies".  Reteta succesului se etaleaza asa: se iau 3 baieti, londonezi de fel, se trec printr-un filtru dark,  influente de Joy Division, putin simbolism  american sub egida lui Edgar Allan Poe, indie label - ca doar e la indemana si uite ca obtii revelatia scenei indie! Cand minti in "alb", minti cu scopul de a evita neplacerile cauzate de adevar, minti pentru o cauza nobila. Huh?! Ok, baietii sustin ca si-au ales numele in functie de ideea unei " white lie" inofensive  si totusi sumbre. "That's how we see ourselves". 

Pentru cel de-al patrulea single extras "Farewell to the Fairground", baietii au filmat in Rusia. Surprinde profunzimea si sinceritatea versurilor:"Lights still in our eyes, we're leaving this whole fairground behind, it's a dream that's going cold."

 Fiecare piesa de pe "To Lose My Life" spune o  poveste. Departe de a fi superficiale, versurile sunt creatii lirice puse pe instrumental mainstream.  I could easily call them new line poets ( asta in cazul in care arta poetica ar trebui sa se adapteze la standardele modernitatii lichide. poezia nu mai vinde. muzica da si inca foarte bine). 

Must listen: "Death", " To Lose My Life", " Unfinished Business", "Farewell to the Fairground".

Ah, ca bonus, White Lies vor fi in Bucuresti pentru B'est Fest anul acesta, ziua zero, pe 1 iulie. 

Alice in Videoland

Un ritm halucinant, trei baieti si o fata ca vocal. Electroclash venit de pe meleaguri scandinave. Pentru cei nefamiliari cu stilul, electroclash-ul apare ca o reactie impotriva muzicii electronice promovate in media. Se inspira din new wave-ul anilor 80,  aducand in fata publicului pop-ul sintetizat (synthpop-ul) with a drums addition. Deseori catalogat ca stil underground, electroclashu-ul iti devine familiar daca asculti trupe gen: Ladytron, Interpol, Fischerspooner si Robots in Disguise.

Revenind la Alice in Videoland, recunosc, numele unui band ar trebui sa spuna cate ceva despre personalitatea acestuia. Alice in Videoland isi gaseste inspiratia numelui in ipostaza punk "in motion" a "Alicei din Tara Minunilor". Alice e de fapt Toril Lindqvist. Alaturi de Carl Lundgren,  in 2002,  pune bazele unei trupe ce combina stiluri stridente: synthpop, punk si electronica. Cu un look deloc cuminte- discopunk si cu o atitudine antrenanta, mesajul AiV nu poate fi altfel decat unul on speed, usor agresiv si ciudat...cu versuri feministe.

Originari din Suedia, Alice in Videoland se pot lauda cu 3 albume lansate: Maiden Voyage- 2003, Outrageous!- 2005, She's a Machine- 2008 si cu o reputatie de "the new Yeah Yeah Yeahs". In ciuda acestei etichete, care ar face pe multi artisti sa transpire de incantare, trupa nu accepta comparatii, catalogandu-si stilul unic si incomparabil: "sounds like nothing you have ever heard before". 

Must listen: "Lay me down", "She's a Machine", "Panic" 

eclectic enough?;)

B'est Fest 2009

Event: B'est Fest

Locatie: Romexpo Bucuresti

Data: 1-5 iulie 2009

Bilete: www.myticket.ro

Pentru cei ce prefera sa-si vada artistii live si nu doar sa pirateze muzica la modul sublim pe torrents, B'est Fest joaca rolul de Mecca muzicala. Bucurestiul se viseaza de pe-acum the hottest spot in Romania. E clar! Anul asta cu The Killers, White Lies, Moby, Franz Ferdinand si The Ting Tings - capete de afis, ne inclinam cu respect in fata organizatorilor si le multumim, they can even brainwash us, we're still going. Nu e doar  o chestiune de grade celsius, dar inceputul de iulie se promite torid- intrece cam tot ce s-a organizat in materie de festivaluri pana in momentul de fata in Romania.  Nu pot sa nu observ directia pe care mizeaza B'est Fest in 2009. Two words: alternative/indie. Pe principiul :asculta muzica din cluburile underground londoneze si o sa vezi cam ce va fi mainstream la noi in vreo 3-4 ani. 

Festivalul e structurat astfel: 

Ziua Zero - 1 iulie ( un fel de warm up pentru cele 3 zile de festival propriu-zis)

Vor urca pe scena: The Killers, Patrice, White Lies, Snails

Ziua 1- Moby, Motorhead, Polarkreis 18, Ayo, Les Elephants Bizarres, Grimus

Ziua 2-Franz Ferdinand, Orbital, Klaxons, Alternosfera, Ab4

Ziua 3- Santana, The Charlatans, The Ting Tings, Looptroop Rockers, The MOOoD, Gravity Co, Persona

Aftershock-5 iulie (hard/metal day)

Vor urca pe scena: Manowar, Holyhell, Trooper, Thunderstorm, Nexus.

...si lista ramane deschisa. Mai e loc de surprize. Daca tot e anul indie, fie ca Mos Independence Day B'est Fest sa-i aduca anul asta si pe Kings of Leon, The Knife si  Crystal Castels.

p.s. si totusi...parca Sziget Fest 2009 suna mai bine. Revin cu detalii.

L'innocence et Le Carousel

Film: Le Fabuleux Destin d'Amelie Poulain

Regie: Jean-Pierre Jeunet

detalii: 2001, France

am revazut astazi amelie. daca e ceva ce frapeaza in filmul asta, nu e nici povestea de dragoste dintre o tanara ce traieste intr-un univers suprarealist si un ciudat colectionar de chipuri fragmentate (poze rupte si aruncate la intamplare sub cabina foto din gara si statia de metrou) si nici ilustrarea unui paris idilic, ci dimensiunea ludica a tuturor lucrurilor vazute prin ochii ameliei. interesant este modul in care filmul te face sa redescoperi copilaria cu naivitatea aferenta ei, prin intermediul gesturilor. zaharul de pe masa cules cu varful degetului, degetele ce alearga in cercuri pe marginea paharului...in parisul de zi cu zi se construiesc si se naruie relatii. amelie zambeste si priveste cu optimism fiecare mica drama, incercand sa repare totul in jurul ei. reuseste si in cele din urma se indragosteste. 

memorabil ramane:

"Sans toi, les émotions d'aujourd hui ne seraient que la peau morte des émotions d'autrefois"

 unii spun ca e bine sa vezi un film intr-un anumit moment si sa ai o anumita stare (disponibilitate) doar asa il intelegi si ii apreciezi valoarea.  eu tind sa cred ca nu conteaza cu ce stare pornesti la drum. important e ca filmul sa iti modeleze starea. si atunci filmul are mai multe sanse sa fie remarcabil. poate nu pentru un intreg public, dar pentru unii din noi sigur. nu cred in analize obiective si in standarde, asa ca nimic din ce se va posta aici nu se va alinia review-urilor oficiale.